Capitolul X - Frati.

    Niciunul nu a vrut sa imi spuna nimic, pana nu a venit doctorul, care mi-a spus cat de calm a putut, ca pierdusem sarcina. Nu imi amintesc ce s-a intamplat dupa, mama spune ca am lesinat, dar stiu ca m-am trezit plangand. Lex era pe un fotoliu langa patul meu, iar Casper si Bas erau pe canapea, dormind unul pe celalalt. Faceau cu schimbul. O zi stateau mama si tata, o zi Casper si Bas, dar Lex era mereu acolo. Nu plecase niciodata de langa mine. Avea parul ciufulit si hainele ii erau sifonate. O auzisem pe mama spunandu-i de multe ori sa se duca acasa si sa se schimbe, dar el insista sa ramana langa mine. M-am ridicat in fund, am simtit o mica durere acolo unde aveam coasta fisurata, dar puteam sa merg.
    - De cat timp sunt aici? Si unde sunt? Nu recunosteam nimic.
    - Esti aici de mai bine de o saptamana, si suntem la spitalul din Den Helder, a spus surazand
    Cand aveam 5 ani, eu si Casper ne intreceam mult cu bicicletele, si el mereu ma intrecea, fiind mai mare, insa, cand o data, cand eram foarte suparata ca mereu pierdeam, el a franat brusc pentru a ma lasa in fata, si a intrat intr-un gard, rupandu-si mana. A stat o saptamana in spitalul din Den Helder, iar eu am stat langa el, in fiecare zi, si ii spuneam povesti despre zane si masini. Mereu s-a simtit recunoscator pentru asta, si, mereu cand eu eram racita, el statea langa mine si imi citea povesti, apoi ne uitam impreuna la filme, si...acum.. stateam, tacuti, unul langa altul, si ne uitam in ochii celuilalt, fara sa spunem nimic. Nu era nevoie de cuvinte, stia la ce ma gandesc. Stia cat uram spitalele si ca nu suportam sa stau in pat, fara sa ma misc. A clipit lung, apoi s-a asezat pe marginea patului meu si m-a mangaiat pe par.
    - Casper si Bas pleaca mai devreme azi pentru ca maine au examene, mai ai putina rabdare.

                                                  *          *           *
     Asistenta a venit cu mancarea de spital. Era ceva gri, ce trebuia sa fie un puree de cartofi si, langa, o bucatica de pui fiert. Erau insipide. Nu suportam mancarea aceea, dar am mancat-o, cu greu, in timp ce vorbeam cu Casper si Bas despre examenele lor si despre plecarea noastra.
   Cand au plecat, Casper m-a sarutat lung, apoi Bas m-a luat in brate si m-a sarutat pe frunte. Lex a scos o geanta gri, de sub pat, in care erau cateva hainde pentru noi. Mi-a aruncat un trening, pe care l-am imbracat repede, in timp ce el le scria parintilor.
    Am iesit repede din spital, si ne-am indreptat catre gara. Lex a cumparat doua bilete catre Breda, unde aveam un apartament pentru cand vom fi la facultate. Eram doar eu si Lex, impreuna.
   

Capitolul IX - Buna Dimineata !

       Se spune ca inainte sa mori iti vezi toata viata trecand prin fata ochiilor, dar eu nu vazusem nimic din viata mea pana atunci. Ma vazusem pe mine, alaturi de o fetita mica, slabuta. Avea parul blond prins in doua codite subtiri, prinse cu elastice colorate. Avea aproximativ 6 ani, si era prima ei zi de scoala. Casper era in spatele meu, cu o camera foto, zambind. Avea parul pieptanat si hainele ii erau curate si aranjate.
      - Hannah, Zoë, zambiti, haide sa va fac o poza !
     Fetita s-a intors si s-a uitat lung la mine. Avea ochii mari si rotunzi, si aceeasi culoare ca ai mei, nasul subtire si mic, acoperit de cativa pistrui, era exact nasul lui Casper, si buzele roz, si frumos conturate, la fel ca ale lui Lex. A zambit, apoi s-a ridicat pe varfuri pentru a imi spune ceva, la ureche.
    - Mami, nu vreau la scoala. apoi s-a agatat de gatul meu. Era fetita mea si a lui Casper. Am vrut sa o iau in brate, dar fata fetitei era plina de sange. Zambetul i se schimbase intr-o expresie schingiuita de durere, apoi a disparut, lasand in urma o dara de sange.
     M-am trezit brusc si voiam sa ma ridic, dar am simtit o durere ingrozitoare in tot corpul. Eram intr-o camera alba, foarte bine luminata, lumina care imi ranea ochii. In fata patului meu era un dulap cu multe pungi colorate pe el, iar, deasupra lui, o oglinda curata. De fapt, totul era curat, totul in camera mirosea a curat. M-am uitat in dreapta, si am vazut-o pe mama care dormea pe scaunul de langa patul meu. Eram, deci, la spital, si incercam sa realizez de ce. Nu stiam de cat timp eram acolo, ce se intamplase, si de ce ma dureau toate oasele.I-am auzit vocea lui Lex, un pic infundata, apoi am vazut cum se deschide usa si Lex, impreuna cu Casper si Bas. Casper avea parul tuns scurt si fata ii era plina de zgarieturi si vanatai, si avea mana in ghips. S-a apropiat de patul meu si m-a sarutat incet pe frunte.
    - Han.. Cum te simiti? a intrebat Lex
    - Ce s-a intamplat?
    - Pai... cand Bas si Casper se bateau, ai vrut sa vii spre ei, dar nu ai vazut ca era sosea si...
    - De cat timp sunt aici? am intrebat cu o voce ciudat de ragusita
    - Acum 2 zile. Medicii spun ca te vei reface destul de repede, a raspuns Casper. Ai doua coaste fracturate si  mana luxata... Si...Lex i-a aruncat o privire ciudata, apoi Casper a tacut
   - Si ce?! Casper, Lex?! Ce s-a intamplat?!
 Mama s-a ridicat si a venit sa ma imbratiseze,apoi m-a pupat pe frunte.
  - Hannah, iubito....